Skip to main content

Educație pentru viitor: Competențe verzi și promovare digitală în panificație – Workshop Feldru

Workshop-ul „Competențe verzi în panificație”, desfășurat la Feldru, a reunit participanți interesați să descopere cum se pot aplica principiile sustenabilității în procesul de producție a pâinii și produselor de panificație. Evenimentul a pus accent pe responsabilitatea față de mediu și pe modul în care fiecare etapă — de la alegerea ingredientelor până la ambalare și distribuție — poate contribui la un impact pozitiv asupra comunității și asupra resurselor naturale.

Participanții au explorat conceptul de „competențe verzi”, înțelegând de ce acestea sunt esențiale în contextul actual. Discuțiile s-au concentrat pe utilizarea eficientă a resurselor, reducerea risipei alimentare, selectarea materiilor prime locale și naturale, precum și adoptarea unor practici care sprijină calitatea produselor și respectul față de mediu. Astfel, workshop-ul a adus claritate asupra modului în care panificația se poate adapta la noile standarde europene de sustenabilitate și dezvoltare responsabilă.

Pe lângă partea tehnică, o componentă importantă a întâlnirii a fost dedicată comunicării și promovării. Participanții au învățat cum pot folosi platformele de social media pentru a-și prezenta produsele, pentru a construi un brand personal sau pentru a aduce în atenția publicului produsele alimentare pe care le realizează. S-au analizat strategii simple și eficiente de vizibilitate online, elemente de identitate vizuală și modalități de a transmite valorile sustenabilității într-un mod accesibil și atractiv.

Îmbinând cunoștințele despre producția responsabilă cu abilități moderne de promovare digitală, workshop-ul a oferit o perspectivă completă asupra felului în care panificația tradițională poate evolua într-un domeniu adaptat cerințelor actuale. Participanții au plecat cu o înțelegere mai profundă a rolului lor în crearea unui viitor mai sustenabil și cu instrumente utile pentru dezvoltarea profesională și antreprenorială.

De la curiozitate la oportunitate: Ce a însemnat pentru Voichița cursul de brutar din cadrul proiectului MAPSI

Proiectul MAPSI – Măsuri active în pachete de servicii integrate pentru șomerii și persoanele inactive din comunitățile defavorizate din Regiunea Nord-Vest – a fost creat cu un scop clar: să ofere oamenilor șansa de a-și construi un viitor professional mai sigur, prin acces la formare gratuită, sprijin personalizat și calificări recunoscute pe piața muncii.

În multe comunități, oportunitățile de formare sunt limitate, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se lovesc adesea de lipsa de resurse sau de programe de sprijin. MAPSI vine exact în această zonă de nevoie, ajutând beneficiarii să dobândească abilități noi, să capete încredere în forțele proprii și să descopere profesii potrivite pentru ei.

Unul dintre aceste cursuri este cel de brutar, organizat în comuna Feldru. Aici, participanții au avut parte atât de lecții teoretice, cât și de practică efectivă, învățând tehnicile care stau la baza unei meserii căutate și apreciate. Cursul complet gratuit, a inclus materiale, instruire de specialitate, suport constant și, la final, fiecare cursant a obținut un certificat de calificare recunoscut la nivel național. Dar poate cel mai important, fiecare participant a câștigat încredere, experiență și noi perspective.

Printre participanții care au profitat de această oportunitate s-a numărat și Mezei Voichița. Deși nu lucrează în prezent în domeniul panificației, experiența cursului i-a lărgit orizonturile, i-a oferit conexiuni valoroase și a ajutat-o să-și clarifice direcțiile profesionale. Pentru ea, participarea la curs a fost mai mult decât o formare, a fost ocazia de a descoperi oameni deosebiți, de a învăța lucruri noi și de a face un pas înainte în propriul parcurs personal.

Mai jos, redăm perspectiva personală a Voichiței despre parcursul său în cadrul cursului de brutar.

Cum ai aflat despre cursul de brutar și ce te-a motivat să te înscrii?

„Am aflat pentru prima dată despre cursul de brutar prin intermediul unei cunoștințe. Ulterior, am început să mă informez în profunzime despre proiectul MAPSI și despre oportunitățile pe care le oferă. M-a atras faptul că puteam învăța ceva nou, iar dorința mea de a descoperi mereu lucruri diferite m-a îndemnat să mă înscriu. A fost o ocazie potrivită pentru a-mi dezvolta abilitățile într-un domeniu pe care îl consider interesant și util.”

În ce etapă a vieții te aflai înainte de a începe cursul?

„Înainte de a participa la curs, eram în căutarea unui loc de muncă și mă aflam într-o perioadă în care îmi reevaluam direcțiile pe care voiam să le urmez. Când am descoperit acest curs, l-am privit ca pe o provocare binevenită și ca pe o posibilă schimbare în planurile mele de viitor. Am simțit că îmi poate deschide noi perspective, atât profesionale, cât și personale.”

Cum ai descrie experiența de învățare pe durata cursului?

„Pe durata cursului, am avut ocazia să experimentez rețete noi de produse de panificație și să învăț tehnici specifice meseriei de brutar. Această experiență a fost îmbogățită și de oamenii alături de care am învățat. În cadrul proiectului am legat prietenii frumoase și am descoperit, cum spunem noi în Ardeal, «oameni faini», cu care a fost o plăcere să colaborez zi de zi.”

Care a fost cea mai mare provocare?

„Ca orice drum de învățare, și acesta a avut momente mai provocatoare. Pentru mine, cel mai mare obstacol a fost timpul, pentru că uneori simțeam că aș avea nevoie de mai multe ore într-o zi pentru a reuși să fac tot ce mi-am propus. Cred că mulți dintre noi trecem prin astfel de situații, în care ne dorim mai mult timp pentru a ne dedica pe deplin lucrurilor importante.”

Ce ai învățat din această experiență și cum te-a influențat proiectul MAPSI?

„Participarea la acest curs a fost, de asemenea, prima mea interacțiune cu un proiect de acest tip. Am descoperit cât de valoros este sprijinul existent în comunitate prin astfel de inițiative. Am realizat cât de mult pot ajuta programele care aduc oamenii împreună și îi susțin în dezvoltarea lor. Consider că astfel de proiecte ar trebui să aibă loc mai des și mi-ar plăcea să mă reîntâlnesc cu oameni la fel de faini ca cei pe care i-am întâlnit aici.”